Un proiect al

Bate Saua Sa Priceapa Iapa

Cu sprijinul financiar:








Inchirieri biciclete

Rezultate campanie Velorutia Nationala

Un mic interviu in revista MBike :

1.         Asociatia Bate Saua Sa Priceapa Iapa are deja ceva ani in spate. Care au fost punctele cele mai importante ale lui 2010?
a.         Incheierea unei etape de 3 ani a programului Velorutia in scoli, un program adresat tinerilor care face parte din campania Velorutia. O revolutie pe doua roti pe care il derulam de peste 5 ani in Bucuresti si in alte orase importante ale tarii in scopul dezvoltarii culturii bicicletei in Romania. A fost o etapa pionier, in conditiile in care organizatia nostra este inca singura care deruleaza activitati informativ-educative in randul tinerilor, tintind scolari, liceeni si studenti. Aceasta etapa a marcat inceputul discursului public cu privire la incurajarea tinerilor sa inteleaga importanta utilizarii bicicletei ca mijloc alternativ de deplasare, atat din punct de vedere recreativ, dar mai ales social, turistic sau sportiv. Am avut rezultate foarte pozitive, atat la nivelul tinerilor, dar si al profesorilor sau al factorilor de decizie (profesori, autoritati locale, mass-media). Aceste realizari, care sunt prezentate intr-un document anexa, ne fac sa privim cu curaj continuarea activitatilor, in masura in care vom gasi sprijin financiar,care totusi nu a fost pe masura asteptarilor. Am derulat prezentari la clasa, cercetari sociografice, am initiat campanii de strangere de semnaturi pentru diferite solicitari oficiale, am obtinut dotarea unor scoli si licee cu biciclete pentru uz didactic si rastele pentru biciclete. Au fost organizate si mici concursuri sau teste teoretice. Am colaborat cu tinerii si pentru documentarea unor trasee pentru biciclete propuse administratiei locale.
b.             Am primit un premiu la Gala Premiilor Implicarii Sociale, pentru campania Velorutia, premiu oferit de organizatori: Asociatia Ce-Re ( Centrul de Resurse pentru participare publica)
c.             Am incheiat un alt capitol al campaniei Velorutia numit Velorutia Romana, derulat in parteneriat cu Clubul de Cicloturism Napoca si sprijinit de Federatia Biciclistilor din Romania, finantat de GF SGP UNDP. Aceasta campanie de lobby, advocacy si PR a avut ca rezultate demararea unei retele de trasee de biciclete in Bucuresti si Cluj Napoca, introducerea unor reglementari pozitive in favoarea biciclistilor, implementarea unei infrastructuri dedicate utilizarii bicicletei. Rezultatele nu sunt multumitoare pe de-a intregul pentru noi, deoarece nu am obtinut inca adoptarea unor standarde europene de infrastructura biciclistica, drept pentru care benzile de ghidaj realizate de Administratia Strazilor respecta un standard expirat, care nu descurajeaza utilizarea automobilului in favoarea bicicletei si pune biciclistii in conflict cu pietonii. Aici mai avem inca de generat multa munca de lamurire si presiune sociala ... Am obtinut introducerea unor masuri pozitive (e drept, cam timide pentru inceput) la Metrorex, pentru transportul bicicletei cu metroul.


d.               Am organizat a patra editie a marsului traditional Cu bicicleta la mare, in mini-vacanta 1-2 mai, la startul careia am avut o participare record de aproape 250 de biciclisti amatori, barbati si femei. Evenimentul a fost organizat in parteneriat cu Lucian Mandruta, si revista MBike.
e.               Am dezvoltat activitatea in cadrul Federatiei Urmeaza-ti Pasiunea, al carei membru co-fondator este si Batesaua.
f.                Am oferit consultanta in mod activ partenerului nostru traditional, Asociatia Spatiu Urban Bucuresti, pentru proiectele Transcentral Urban Bucuresti (TUB) care propunea un inel stradal in jurul centrului capitalei, de-a lungul caruia sa se incurajeze prin reglementari urbanistice si infrastructura dedicata orice mijloc de transport alternativ, iar ulterior pentru un alt proiect de strategie de dezvoltare durabila a centrului Bucurestiului. Proiectele nu s-au materializat inca, sunt in curs de evaluare la Primaria Generala.
g.               Am initiat cateva Propuneri de Hotarari de Consiliu General al Municipiului Bucuresti privind:
                     i. introducerea obligativitatii amenajarii de parcari de biciclete la institutiile publice (PMB deja a dotat cateva institutii si centre culturale) (in lucru);
                     ii. introducerea obligativitatii amenajarii de parcari pentru biciclete in orice cladire noua de birouri sau de locuinte (in lucru);
                    iii. permiterea accesului biciclistilor in marile parcuri ale Capitalei (finalizata)
                    iv. adoptarea standardelor europene de infrastructura pentru biciclete pentru proiectele de amenajare stradala a Capitalei (PMB are acum in lucru noul bulevard Uranus – pe Calea Grivitei, Berzei si Buzesti etc – unde va amenaja deja banda de biciclete lata de 1,7m pe sens, pe carosabil, cu delimitare fizica, in premiera in Romania)
h.               Am initiat si organizat Clubul Parintilor Biciclisti, ca o masura de incurajare a familistilor de a nu renunta la bicicleta cat timp copiii sunt mici. Organizam iesiri in grup dar si educatie cu privire la diferitele accesorii cu care parintii isi pot transporta copilasii.
i.               Am lansat proiectul Veste pentru Biciclete, un proiect care are ca obiectiv realizarea unui Manual de Utilizare indelungata a Bicicletei, un fel de cod de bune maniere in sa, pe care incercam sa il popularizam online. Partenerul nostru principal este Asociatia pentru Dezvoltare Urbana (ADU).
j.              Am lansat programul Patrula Velo, campanie educativa derulata in parteneriat cu Brigada Rutiera a Capitalei, adresat soferilor si biciclistilor.
k.             Am dezvoltat proiectul / situl HartaVelo (www.hartavelo.ro) care cumuleaza toate resursele existente la momentul actual utile biciclistilor: benzi de ghidaj, centre de inchiriere, magazine si ateliere de reparatii, parcari de biciclete, organizatii de promovare a bicicletei, centre de informare de cicloturism. Situl are si varianta in limba engleza (www.velomap.ro). in 2010 am lansat primele editii tiparite ale acestei harti, care deocamdata include doar Bucurestiul: HartaVelo Bucuresti si HartaVelo Baneasa.
l.             Am continuat dezvoltarea proiectului VeloBello, lansat anul trecut, care are ca obiectiv principal dezvoltarea culturii bicicletei in randul doamnelor si domnisoarelor. in 2010 am organizat prima defilare a biciclistelor din Romania: VeloBello SkirtBike. Echipa VeloBello a inceput colaborarea cu revista Mbike, pentru promovarea utilizarii bicicletei in favoarea femeilor.
m.           Am avut, in premiera, un reprezentant Batesaua la Conferinta Velo-City din Copenhaga a Federatiei Europene a Biciclistilor, din care face parte si Federatia Biciclistilor din Romania.


n.           Am lansat Centrul de Informare de Turism in sa (cicloturism, turism ecvestru) care este dotat cu sala de proiectii video, brosuri, harti din tara si de peste hotare, manuale si pliante educative, magazin de prezentare a unor produse specifice, traditionale etc. Aici se organizeaza proiectii video, mese rotunde, conferinte sau simpozioane.
o.            Chiar daca am demarat programul Cu bicicleta la serviciu acum 3 ani, si am organizat evenimente corporatiste anterior, abia anul 2010 a adus pentru noi si un prim eveniment dedicat: Business pe bicicleta, organizat in parteneriat cu Asociatia Junior Chamber International.


p.           Am continuat activitatea de promovare si sprijin financiar pentru cicloturisti globe-trotteri: Claudiu Moga, Anton Duma, Virgil Galatanu, Florin Georgescu (nevazator).
q.            Am realizat filme documentare:
                     i. Homo Velocipedus. O specie pe cale de aparitie
                     ii. Cicloturism in Romania – partea 1
r.          Am realizat si materiale informative tiparite:
                    i. Ghidul Biciclistului
                    ii. Cu bicicleta la scoala
                    iii. Manualul proprietarului de bicicleta
                    iv. Extras din Codul Rutier cu privire la utilizarea bicicletei
                     v. Cicloturismul in Romania: starea actuala si perspective – in colaboirare cu Clubul de Cicloturism Napoca si Federatia Biciclistilor din Romania.
2. Cum va declarati de colaborarile cu autoritatile publice? Ne puteti enumera actiunile intreprinse cu acestea in 2010?
a.     Asociatia Batesaua are parteneriate de aproape 3 ani cu Brigada Rutiera a Capitalei, cu Prefectura Bucuresti, cu Primaria Generala a Bucurestiului, Agentia de Protectie a Mediului. E vorba de autoritati locale, deoarece autoritatile publice sunt greu de abordat in condisiile in care directorii si ministrii se schimba mult prea des. Parteneriatele reprezinta una dintre strategiile noastre principale de promovare, deoarece ne.am propus educarea si infiormarea la toate nivelele si acest lucru nu il putem face decat prin colaborare, nu prin razboi. NU intotdeauna aceste parteneriate pot fi fructificate asa cum ne dorim, din cauza mentalitatii, intereselor de moment ale factorilor de decizie sau din cauza lipsei de implicare politica a organizatiei. Este de subliniat si faptul ca uneori nu putem fructifica aceste colaborari si din lipsa implicarii cetatenilor, beneficiarilor, alaturi de noi, in actiuni de voluntariat sau de pura presiune sociala bine tintita, consecventa, coerenta si unita. Cel mai important lucru de mentionat ar fi Grupul de Lucru de la Primaria Generala, infiintat la initiativa noastra, care are urmatoarele obiective: a) crearea premizelor dezvoltarii unei retele coerente si continue de trasee pentru biciclete, b) educatia tinerilor cu privire la beneficiile utilizarii bicicletei, c) adoptarea unor masuri si reglementari favorabile utilizarii bicicletei, d) promovarea bicicletei ca mijloc alternativ de transport. Aceste activitati sunt la nivel teoretic si practic. Trebuie subliniat urmatorul lucru: chiar daca avem in general un parteneriat pozitiv cu PMB, uneori rezultatele propunerilor noastre nu sunt cu adevarat valoroase din cauza autoritatilor centrale. Spre exemplu: daca am convins Primaria sa realizeze trasee de biciclete, aceasta le face deocamdata respectand standarde nationale vechi, expirate, pe care nu are puterea sa le schimbe, acest rol revenind Ministerelor de Interne, ale Transporturilor sau Dezvoltarii. Cum cu aceste ministere nu avem deocamdata relatii bune (de fapt deloc), nu am reusit sa provocam schimbarea standardelor la nivel national si ne trezim cu niste ‚struto-camile’ de benzi de ghidaj pe trotuare care nu ne incanta nici pe noi prea mult. Noi insa continuam dialogul cu cei din Primaria Generala, incercand sa ii facem sa adopte standarde europene MaCAR la nivel local, printr-o Hotarare de Consiliu, dar acest lucru nu este prea usor...


b.            Mai este de mentionat si un parteneriat cu Agentia de Protectie a Mediului Bucuresti, alaturi de care am reusit sa redactam partea privitoare la utilizarea bicicletelor in cadrul Programului Integrat de Gestionare a Calitatii Aerului in Bucuresti. Programul a fost aprobat de Consiliul General, dar punerea lui in practica se face inca destul de firav si acest lucru nu mai depinde noi.
c.           Despre alte parteneriate, cum ar fi cel cu Politia Rutiera, am scris la primul raspuns...

3. Care sunt proiectele de viitor ale Asociatiei de care se leaga cele mai mari sperante de succes?
a.     Avem in plan dezvoltarea proiectului Harta Velo la nivel national. in 2011 ne vom concentra pe cateva zone de interes urban din tara. Deasemenea, vom incerca schimbarea platformei web si tiparirea unor noi harti.
b.      Speram sa miscam lucrurile, impreuna cu Federatia Biciclistilor din Romania si Clubul de Cicloturism Napoca, la Ministerul Turismului pentru legiferarea traseelor de cicloturism in tara aceasta, astfel incat in viitor sa putem trece la identificare, omologare si marcare.
c.       Continuarea programelor Cu bicicleta la scoala si Cu Bicicleta la serviciu.
d.        Deschiderea la sediul nostru, pe langa centrele de inchiriere de biciclete si de informare turistica, a unui Centru de Initiere.
e.        Implicarea din nou in cicloturism, activitate neglijata in ultimii ani, in favoarea promovarii bicicletei in mediul urban, fara de care cicloturismul nu ar fi avut ecou.
f.         Organizarea de evenimente trebuie sa continue: sociale, turistice si poate chiar sportive.
g.         Editarea de harti si brosuri informative.

Multumesc pentru atentie!

GeoBatesaua
geobatesaua@batesaua.ro
0722 736694

 

ATENTIE!
Accesati Blogul Velorutia
pentru informatii curente



 

Harta Velo

SPONSORI





PRIETENI


















www.consumredus.ro



DorDeDuca

Jocuri Online

Copacul de Hartie

Stop CO2

Blog Veloteca.ro